vineri, 24 iulie 2009

Inainte de Pavarotti

Inainte de Pavarotti, Domnigo si Carreras au fost Mario Lanza si Enrico Caruso. Din pacate inregistrarile ramase cu Enrico Caruso sunt putine si nu toate de fparte buna calitate. Dupa el a ramas legenda unei voci incomparabile si un nume care se confunda cu muzica de opera insasi. Incetand din viata la doar 48 de ani (1921) a lasat in urma lui o cariera internationala fabuloasa, dar si unele dintre primele inregistrari facute vreodata... Asa a fost deschis drumul pe care pasesc acum zeci si sute de cantareti de opera, aspiranti cu totii la faima si recunoasterea internationala pe care doar foarte putini au reusit sa le atinga.

Unul dintre acestia a fost Mario Lanza. Lanza a luat pe sus lumea muzicii. A aparut din nenat, un tanar cu o voce incredibila care s-a impus imediat ca fiind unul dintre cei mai buni cantareti de opera din lume. Acesta a avut norocul sa se faca cunoscut intr-o perioada in care filmele musical erau foarte apreciate, si in care aranjamentele muzicale ale filmelor in general rivalizau de departe cu cele mai sofisticate spectacole de opera.

In 1951 i-a revenit onoarea de a juca rolul lui Enrico Caruso in filmul The Great Caruso.

Ca si Pavarotti (tinand cont ca Pavarotti a spus mereu ca Lanza a fost inspirata lui, probabil ca tot de la Lanza s-a inspirat si cand a lansat seria de concerte Pavarotti and Friends), Lanza nu a avut probleme sa abordeze si alte genuri de muzica (cu mult mai multa flexibilitate vocala ca Pavarotti), astfel a reusit sa atraga o mare varietate de ascultatori.

A fost un adevarat super-star cu mult ianinte ca macar cuvantul sa se inventeze, reusind sa fie primul cantaret care a castigat discuri de aur atat pentru muzica de opera cat si pentru muzica..."usoara".

Insa nici el nu a fost imun la nebunia Hollywood-ului, acesta pana la urma aducandu-i nu doar faima, dar si distrugerea, astfel ca la 38 de ani, a murit in Italia in urma unui infarct (1959).

In ciuda vietii scurte pe care a trait-o, Mario Lanza a lasa in urma lui o amprenta de nesters... Nimeni pana la el nu a reusit sa obtina asemenea succes la o varsta atat de tanara. Si la 50 de ani de la moartea sa, continua sa inspire, iar inregistrarile sale sa fie vandute extrem de bine.

Insa odata cu moartea sa, a disparut pe veci probabil cea mai buna voce a muzicii de opera, si a muzicii in general.

The Lanza voice was so incredible, so powerful, so golden, so dazzling that an awestruck Maestro Toscanini called it, simply and correctly, the 'voice of the century'. Among the multitudes of stunned admirers worldwide included the likes of: Koussevitsky, Sinatra, Presley, Schipa, Tebaldi, Tucker, Kirsten, Albanese, and countless others. Lanza's voice has been called the 'Northern Lights in a throat' and passed through a heart of peerless sensitivity and passion...and vulnerability.

People Magazine, in 1998, summed up the Lanza voice as 'Magnificent'. Simply put, there will never be another Mario Lanza.
via



miercuri, 22 iulie 2009

Tipul asta....

M-a surprins prima oara cand am vazut un film cu Jackie Earle Haley. Si asta se inatmpla foarte recent. Cand am vazut Little Children cu Kate Winslet. O drama tare buna de altfel, dar din care am ramas decat cu interpretarea impresionanta a acestui actor.

Imediat dupa terminarea filmului, impreuna cu Alex, am cautat informatii despre acest actor fenomenal, rasarit parca din neant. Si cam asa e... Cariera si-a inceput-o in 1972, dar din 1993 pana in 2006 nu a mai jucat in nimic. In perioada asta a facut cam orice de la sofer de limuzina la paznic sau restaurator de mobila... iar in 2006, regizorul si scenaristul filmului All The Kings Men, Steven Zaillian, si-a adus aminte de el si la distribuit in film.

Ulterior l-am vazut in Watchmen. A jucat rolul lui Rorschach. Tipul e impresionant. Statura destul de mica si ochii tulburator de expresivi si patrunzatori, il pot face un personaj tare sinistru. Poate la impresia puternica contribuie si vocea cu un timbru deosebit, pentru ca fiecare replica spusa este tare credibila.

In Little Children joaca rolul unui pedofil proaspat iesit din inchisoare, care se muta inapoi in casa mamei lui. Aceasta il iubeste neconditionat si face tot posibilul sa-l apere de oamenii din cartier care cred ca daca il hartuie, il vor determina sa plece si astfel copii lor vor fi iar in siguranta. Acesta incearca sa se intoarca la o viata normala, insa nu prea-i iese. Pe de o parte datorita lipsei lui de atractie fata de femei si pe de alta parte datorita stresului si hartuielii constante...

Este genul de actor caruia ii ies tare bine personajele chinuite sau agresive. Dupa ce l-am vazut in Little Children am ajuns la concluzia ca am descoperit inca un actor exceptional. Cumva mi-a adus aminte de rolul lui Eddie Marsan din Happy-go-Lucky. Dar despre filmul asta alta data....

O confirmare a calitatii lui ca si actor este si distribuirea lui in rolul legendarului Freddy Krueger din A Nightmare on Elm Street. Nu putea fi ales oricine sa-i urmeze lui Robert Englund.

Freddy Krueger
Rorschach
Ronnie J. McGorvey
Jackie Earle Haley

Si prima imagine din noul A Nightmare on Elm Street

via

marți, 21 iulie 2009

Dark City - 1998

Ieri am reusit sa vad printre picaturi Dark City. De fapt... sa revad filmul. Nici nu mai stiu de cate ori am vazut filmul asta. Este genul de film pe care l-as revedea la nesfarsit. Cum ascult unele melodii pe replay zile intregi, asa e si filmul asta.

Are ceva aparte. Este un film intunecat, misterios, captivant. Povestea este in primul rand foarte misto. Iar regizorului i-a reusit un film de exceptie. Greu de crezut ca e acelasi regizor ca la Knowing. OK... si Knowing e un film ok... cam subtire povestea si cireasa de pe coliva e data de folosirea lui Nicholas Cage. Si cand ma gadesc ca era intr-o vreme unul dintre actorii mei preferati...

Asa... revenind la Dark City. Deci povestea super-misto, plus o gramada de actori buni. Eu am si o "mica" slabiciune fata de Rufus Sewell de cand l-am vazut in The Taming of the Shrew... Nu ca William Hurt sau Kiefer Sutherland ar fi mai prejos.

Nu vreau sa ma apuc acum sa povestesc despre ce e vorba in film... pentru ca as ajunge sa il povestesc cap-coada. Filmul este un fel de thriller SF... dar mult mai mult decat atat. Din punct de vedere vizual este la fel de grafic ca si Sin City, The Spirit, Pathfinder, 300 sau Sky Captain and The World of Tomorrow. Si ma refer aici nu la calitatea artistica a filmelor, ci la cea vizuala. Eu personal am o slabiciune fata de filmele care par rupte din "graphic novels" (imi e foarte greu sa folosesc echivalentul "nuvele grafice" pentru ca parca nu exprima ce trebuie).

Acum, dupa ce am revazut a nu-stiu-cata oara filmul asta am ramas cu o dilema... Eu ce film vad acum? Pentru ca optiunile ramase imi par slabe si parca nu merita momentan sa-mi pierd timpul cu ele... (bineinteles in afara de acele filme pe care mor de nerabdare sa le vad si pe care le voi vedea impreuna cu Alex :D).









miercuri, 15 iulie 2009

Abia astept concediul!

Se parea ca perioada super-aglomerata de la munca ia sfarsit... Nu am mai avut nici timp si nici energie sa mai scriu ceva, cu toate ca sunt o gramada de chestii despre care vreau sa vorbesc.

- Trebuie sa pun pozele facute la Vulcanii Noroiosi (foarte foarte misto acolo)
- Trebuie sa povestesc despre Transformers - Revenge of the Fallen, Terminator - Salvation, The Hangover, The Hounted House... parca doar pe astea le-am vazut la cinema recent....
- Si mai sunt multe altele despre care vreau sa vorbesc.

Pana una-alta pun clipul ultimei melodii a lui Pink.



Nu inceteaza sa ma uimeasca femeia asta. Si mai ales evolutia ei ca muzician. Imi placea foarte mult si inainte, dar de cand a scos melodiile de pe ultimul ei album, "Funhouse", parca a capatat viteza de racheta. Totul este mult mai bun. Versuri mai profunde, sonorizare mai puternica. Femeia asta a devenit un muzician impresionant. Parca odata cu divortul ei a evoluat si i-a lasat pe toti/toate sa inghita praful din urma ei.

vineri, 3 iulie 2009