miercuri, 16 decembrie 2009

Strutii

Exista o categorie de persoane care ma scoate din minti. Cei care au comportament de strut. Isi baga capul in pamant ca sa nu mai vada sau auda chestiile naspa din jur. Se intorc cu fundul la lume, se baga intr-un fel de cocon protector si nu au nici cea mai palida idee despre ce se intampla in jurul lor. Cum lucrurile capata o intorsatura urata sau mai serioasa, cum vor sa dea bir cu fugitii si nu accepta nimic din ce ar putea vreodata sa le bruieze ideea lor despre cum este lumea.

Este un echilibru foarte delicat. Parca traiesc pe un fel de nor care risca sa se risipeasca la cea mai usoara adiere de vant.

Unii ajung asa, altii se nasc asa, dar indiferent de evolutie, "strutii" au un lucru in comun. Cum lucrurile se "imput" un pic, cum trag obloanele si incuie usa si nu vor sa stie sau sa auda nimic. Parca si vad cun copil care alearga cu mainile la urechi straigand in gura mare "LA-LA-LA-LA-LA!!" de parca zgomotul care-l impiedica sa auda, rezolva ceva.

Eu sunt adepta discutiilor. Oricat de lungi si dese este nevoie. Problemele minore maturate sub proverbialul covor ajung sa formeze un ditamai mormanul pe care nu prea ai cum sa-l mai ignori. Eu prefer, pe cat posibil, sa spun ce ma deranjeaza in momentul in care ma deranjeaza.

Problema discutata. Problema rezolvata. Problema uitata.

Uneori enervez cu treaba asta. Insa cea mai sanatoasa metoda de a avea relatii bune cu cei din jur este sa nu ajungi la resentimente din chestii minore. Nu functioneaza mereu. Teoretic e infailibila metoda. Practic... e altceva...

Cele mai nepalcute surprize le-am avut datorita chestiilor ramase nespuse. Cestiile marunte care se aduna in timp si care la un moment dat rabufnesc in cel mai nepotrivit moment si din cel mai (aparent) neinsemnat motiv.

Shit happens. Every single day.