joi, 30 aprilie 2009

Maine e 1 Mai si plecam spre Sibiu

Ziua Muncii pe care o sarbatorim... stand degeaba... ce-mi plac mie sarbatorile astea! Una zice (numele sarbatorii) si alta faci (tu, ca un sarbatoritor ce te respecti).

Deci maine, e in plan, cum se crapa de ziua (bine...un pic mai tarzior decat atat) noi sa fugim din Bucuresti. Noi si cam trei sferturi din locuitorii Bucurestiului... Foarte original!

Si pentru ca am reusit sa punem la cale plecarea asta (pe care eu o astept cu nerabdare) ne-am decis sa plecam in complet alta directie (speram noi) decat tot restul lumii. Asa ca tinta noastra e Sibiul.

Imi doresc de multa vreme sa ajung in Sibiu, mai ales ca de acolo e stra-bunica. O femeie extraordinara care din pacate a murit departe de casa.

Stra-bunica avea casa in Bratovesti (sper sa ajung acolo, si daca ajung acolo sa o si gasesc) si tare mi-ar fi placut sa ajung acolo cand eram mai mica. Mai ales cand povestile ei imi erau inca proaspete in minte. Inca visez sa ajung la casa batarneasca, facuta din piatra de rau si cu scaunele joase cu 3 picioare (eu asa imi aduc aminte ca imi povestea stra-bunica), sa o vad proaspat spoita cu var alb, vatra langa care se chinuia sa teasa si sa brodeze (era o adevarata maestra - inca mai am niste ii minuscule brodate minunat de ea), dar mai ales pivnita despre care spunea ca ar fi pazita de un balaur imens, cu 3 capete, balaur pus sa pazeasca o enorma avere.

Stra-bunica a provenit dintr-o familie foarte bogata, a trecut prin 2 razboaie mondiale (intr-unul din ele si-a pierdut sotul), a trait mai toata viata de adult fara baie in casa, fara apa curenta si cu lumina de la opait (era insa cea mai curata persoana pe care am vazut-o vreodata), adora maslinele si ciocolata, si la 98 de ani (atunci cand am cunoscut-o eu cu adevarat) era una din persoanele cele mai lucide si mai cu bun simt pe care le-am intalnit vreodata.

Mi se pare ciudat cum o persoana pe care am cunoascut-o atat de putin, cu care mi-am petrecut atat de putin timp, m-a marcat atat de profund. Viata ei si povestile ei pareau venite din alta lume. Obiecte ce ieseau din mana ei pareau magice, ireale. Imi povestea atat de insufletita aminitrile ei dintr-o tinerete extrem de indepartata (povesti pe care sper sa mi le aduc suficient de bine aminte incat sa le si pot povesti)... Era o batranica minuscula, care nu a purtat niciodata ochelari de vedere, mergea usor adusa de spate si abia in ultimii ani ai vietii a folosit bastonul.

Imi dau seama ca pentru mine zona Sibiului are o aura magica, in mare parte cauzata de minunatiile povestite de stra-bunica, si poate ce voi gasi acolo nu se va ridica la inaltimea asteptarilor mele, dar pe de alta parte, acolo a trait stra-bunica... nu are cum sa nu fie minunat.