De miercuri seara sunt la Ploiesti sa stau cu cainele familiei cat ai mei sunt in vacanta... si prin urmare ma plictisesc de mor. Noroc cu filmele vazute pe net, iar acum ma distrez cu un site foarte misto.
Aseara am iesit in oras cu o prietena din liceu care de ceva vreme s-a mutat in Italia. Asta inseamna ca din pacate ne vedem odata pe an si ne "auzim" prin mail. Aseara am reusit performanta de a sta 5 ore de vorba la o terasa. Si cand am plecat parca tot nu terminaseram de discutat. O gramada de chestii de povestit, surprinzator de multe lucruri de spus, in conditiile in care viata niciuneia nu s-a schimbat considerabil fata de anul trecut.
Cat de multe se strang intr-un an. O gramada de maruntisuri care reprezinta un an de viata, de experiente noi, de oameni cunoscuti, de intamplari minore, de decizii... Abia in momente de genul asta, cand vorbesc cu oameni care ma cunosc o gramada de vreme (14 ani sa fie?) si care s-au schimbat si maturizat odata cu mine, imi dau seama cat de diferiti suntem acum. Sunt un altfel de om, la fel cum si ea este un altfel de om fata de cum era in liceu...
Ii spuneam ca dintre toti prietenii din liceu au mai ramas ea si inca 2 persoane. Si ea imi zicea aceeasi chestie. Putini sunt cei care accepta faptul ca oamenii se schimba, ca nu raman aceiasi, cu toate ca ei insisi se schimba la randul lor, si din cauza asta prieteniile din copilarie se destrama. Doar cei care sunt in stare sa comunice cu adevarat cu oamenii din jurul lor pot accepta schimbarile care vin odata cu varsta, si nu doar ca le pot accepta, dar reusesc sa-si modeleze relatia in functie de aceste schimbari in asa fel incat aceasta sa nu aiba de suferit.
Doar cu trei oameni am reusit sa pastrez acest fel special de comunicare care permite ca dupa perioade indelungate in care nu ne-am mai vazut, sa reluam conversatia de unde am lasat-o ultima data, ca si cand timpul scurs intre cele doua revederi nici macar nu ar fi existat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu