miercuri, 3 decembrie 2008

Corul...

In perioada asta mi se face un dor... de fapt in ultimii 3 ani, in perioada asta mi se face un dor nebun de cor.
O buna bucata din viata mea am facut (inca mai consider ca fac) parte dintr-un cor. 11 ani de cantat alaturi de oameni care mai de care mai diferiti unul de celalalt, dar toti legati de pasiunea pentru muzica. In perioada asta veneau concertele de Craciun, colindatul pe la firmele care ofereau asemenea manifestari angajatilor, si totul culmina cu noi strangandu-ne la usa "prof-ului" sa-l colindam. Mereu ne astepta, dar nu stia niciodata la ce ora o sa aparem. De vreo 3 ani s-a imbolnavit, si emotia ar fi prea mult pentru el asa ca traditia de atatia ani s-a oprit.
Aveam 11 ani cand, in clasa a cincea fiind, l-am intalnit pe domnul profesor Gheorghe Neagu. Eram extrem de emotionata pentru ca stiam ce urma sa se intample la ora aceea de muzica. Se facea selectia pentru cor. Ne chema la catedra si ne punea sa cantam "Desteapta-te Romane!". Mi-a venit si mie randul si nu mi-a venit sa cred cand mi-a zis sa vin la cor. Zburam de fericire. Nu stiam exact ce inseamna, ce urmeaza sa fac, ce inseamna vocea a doua, dar eram incredibil de fericita!
Asa am intrat eu in "MiniLira" versiunea cu copii de clasele 5-8 a "Lirei Prahovei". Au urma repetitii, concerte, emotii enorme si intr-o zi suntem anuntati ca pentru concertul de la Filarmonica vom pregati un cantec la care vor exista si solisti!. Solisti! Imi doream sa fie si eu solista, dar emotia m-a cam gatuit la probe si nu am fost aleasa. Cu 2 saptamani inainte de concert o rog pe una din fetele care era solista sa ma invete si pe mine partea ei, ca-mi placea tare mult. Si profu m-a auzit cantand singura, in sala de muzica. Acela a fost momentul in care mi-a spus ca trebuie sa fiu si eu solista. EU! Solista! Am vomitat de 2 ori pe drumul spre scena, insa mi-am cantat partea fara greseala.
Un an mai tarziu eram singura care facea parte si din MiniLira si din Lira Prahovei, astfel ca la concertul de Craciun am cantat de 2 ori. Eram cea mai mica pe atunci in conditiile in care aveam colegi si de 40 de ani, iar eu doar 12. Odata cu schimbarea vocii (da, mi s-a intamplat si mie asta) am devenit soprana. Si au urmat 11 ani de repetitii sambata de sambata la ora 9 dimineata. Repetitii care durau si 4 ore, dar care ne umpleau sufletul de bucurie. Radeam cu totii, ne bucuram cu totii si cantam cu totii.
Uneori mai fugeam la munte cu autocarul. Nu stiu cine platea pentru inchirierea lui (probabil unii dintre colegii mai pilosi rezolvau asta), dar stiu ca atunci cand plecam cu autocarul ieseau cele mai reusite repetitii, ne ieseau cele mai grele melodii si me distram cel mai bine. Am fost chiar dati afara dintr-un restaurant din mijlocul Sinaii pentru ca am inceput sa cantam si acopeream muzica deja existenta acolo. Oriunde mergeam nu puteam sta fara sa cantam. La restaurant, pe strada, in parc...
Dupa repetitii mergeam cu totii la o bere (aveam locul nostru de intalnire) si daca se trezea careva sa cante ceva, incepeam cu totii.
Intre timp am terminat liceul, am venit in Bucuresti la facultate, dar aproape in fiecare sambata veneam la repetitii. Nici nu se punea problema sa lipsesc de la concerte. Si la concerte imbracam mandra costumul ala rosu pe care mi l-am dorit cu ardoare...
Acu mi-e tare dor de repetitii, de concerte, dar mai ales de colinda de Craciun pentru domnul profesor.
Sper ca sunteti bine Domnule Profesor si anul acesta o sa va colind... in gand...

foto via

4 comentarii:

Night Elf spunea...

Ce fain ar fi sa te auzim si noi, pubilcul larg (prietenii) cantand ! Cand ne acorzi onoarea?

Si pentru ca tot sunt aici, LA MULTI ANI ALEX ! tot ce-ti doresti, omule!

Alex spunea...

multumesc...asian women, pornstars would be great

Andreea spunea...

foarte frumos articolul acesta despre cor, m-a ajutat sa-mi aduc aminte de acele momente prin care am trecut si eu ca multi alti coristi. este un sentiment unic dar care ne-a unit pe toti in acea perioada din viata fiecaruia dintre noi.
Andreea- altista- Mini Lira, Lira Prahovei

Adi spunea...

@Andreea: ma bucur mult ca ti-a placut articolul. toata viata mi-am dorit sa cant, iar corul a fost un vis implinit. corul a lasat un urma lui un gol pe care nu am cum sa-l umplu, insa mi-a lasat si multi prieteni dragi si amintiri care ma fac mereu sa zambesc.